La 10

Podeaua este acoperita de o mocheta in care generatii de tigari si "tigari" si-au lasat ramasitele. O statie, boxe puternice, un laptop. bucati dintr-o canapea si amintiri declansate de fiecare obiect. Tabloul de pe perete isi spune o poveste prafuita. Sticla goala de pe masa a varsat odata adevaruri. Pana si ventilatorul vorbeste. Scaunul de pe care se cade ma priveste impasibil si poate putin defensiv dintr-un colt. Sunt si ambalaje pe jos. Acum observ. Un telefon vechi, o carte inceputa si abandonata, un bong. Plante. O masuta de cafea, o sapca, o pereche de cercei. O avertizare impotriva radioactivitatii. Si asa e. In cele mai multe seri accesul in aceasta camera este la fel de periculos precum e semnalat. Pentru ca intri intr-o lume seducatoare plina de fum. Aproape ca poti vedea winampul jucandu-se in ceata groasa. Lingura de pe jos.

E ciudat. Sa stii ca oriunde te vei uita vei gasi ceva care sa iti declanseze o amintire. Nu am mai incercat sa fac nicaieri treaba asta si imi place sa cred ca nu s-ar putea. In oricare alt loc, o lingura e doar o lingura, un tablou doar un tablou, o coala de hartie doar o coala de hartie. In orice alt loc sunt uitate acolo, dar aici par sa faca parte dintr-o conspiratie. Aici fiecare lucru e calculat de un geniu idiot. Poate un Dumnezeu al -ahem- "boemilor". Sensul nu e invizibil decat primilor veniti. Pana si inocentelor vitamine de pe masa le apartine o poveste. Sunt ferm convinsa ca fiecare obiect de aici e mandru de locul unde se afla.

Si ce se va intampla cand ei vor pleca de aici? Aceste trei mici stele ale sistemului solar de la 10? Nimic prea drastic. Pana si plecare va fi o poveste. iar urmatorul loc va fi la fel de viu cum este acesta. Da viu. In mizeria lui, in dezordinea lui, in decadenta si in microistoria sa.